Primul bebelus nascut in maternitatea Suceava, in 2012, a fost un baietel


Intră acum și în grupul de

Primul bebeluş care s-a născut în maternitatea Spitalului Judeţean “Sf. Ioan cel Nou” din municipiul Suceava a fost un băieţelavând greutatea de 1 kg.

Potrivit purtătorului de cuvânt al unităţii medicale, dr. Tiberius Brădăţan, a fost vorba despre o naştere prematură a unui bebeluş de 26 de săptămâni care va rămâne sub supraveghere medicală strictă încă aproape două luni de zile.

Naşterea a fost înregistrată în maternitatea suceveană la ora 00:20 şi din fericire, totul a decurs normal, mămica, aflată la prima naştere, simţindu-se excelent la ora actuală.

Conform aceloraşi surse, în primele două zile ale anului 2012 la principala unitate sanitară din judeţul Suceava au venit pe lume in total 14 bebeluşi, dintre care şase băieţi şi opt fetiţe.

Pe parcursul anului 2011, la Spitalul Judeţean Suceava s-au înregistrat 480 de naşteri.


Intră acum și în grupul de