Cetatea 1932 Suceava realizează eventul: Campioană în Liga a IV-a și câștigătoare a Cupei României – faza județeană


Intră acum și în grupul de

Cetatea 1932 Suceava a reușit în sezonul 2024-2025 un parcurs de excepție încununat cu cucerirea eventului în județul Suceava. Echipa pregătită de antrenorii Ionuț Plămadă și Andrei Ițco a dominat Liga a IV-a Suceava și a câștigat trofeul Cupei României – faza județeană, după o finală categorică.

Sâmbătă, 14 iunie 2025, pe stadionul din Putna, Cetatea 1932 Suceava a învins-o fără drept de apel pe CSO Viitorul Liteni cu scorul de 5-0 în finala Cupei României – faza județeană. Golurile au fost marcate de Andrei Cerlincă (min. 11 și 66), Marius Bogdan Filip (min. 45), Iosif Netbai (min. 53) și Ruslan Chelari (min. 82). Andrei Cerlincă a fost desemnat „Jucătorul finalei”, impresionând cu două goluri și o pasă decisivă.

În campionat, Cetatea 1932 Suceava a fost de neoprit, terminând sezonul regulat al Ligii a IV-a neînvinsă, cu 21 de victorii și un egal în 22 de etape. Golaverajul echipei este unul remarcabil: 132 de goluri marcate și doar 15 primite, demonstrând o dominație clară în competiția județeană.

Cu trofeele asigurate, Cetatea 1932 Suceava privește acum spre barajul de promovare în Liga a III-a, unde va înfrunta campioana județului Bacău, AS Bârsănești. Prima manșă a barajului este programată duminică, 22 iunie 2025, de la ora 18:00, pe stadionul Areni din Suceava, iar returul va avea loc pe 29 iunie, la Onești, de la ora 17:30.

Clubul a transmis mulțumiri jucătorilor, staffului tehnic, sponsorilor și suporterilor pentru susținerea necondiționată din acest sezon. „Misiunea nu s-a încheiat, urmează pasul cel mare spre Liga a III-a, acolo unde așteptăm ca suporterii să ne fie al 12-lea jucător”, a fost mesajul oficial al clubului.

Sursa foto: Cristian Ploșceac


Intră acum și în grupul de