ISU Suceava anunță a doua ediție a campaniei „Detector pentru viață”: 500 de detectoare vor fi montate gratuit în gospodării vulnerabile


Intră acum și în grupul de

La sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, a fost lansată, vineri, a doua ediție a campaniei de conștientizare „Detector pentru viață”, o inițiativă vitală menită să sporească siguranța cetățenilor prin prevenirea incendiilor și intoxicațiilor cu monoxid de carbon.

În cadrul acestei etape, 500 de detectoare de fum și monoxid de carbon vor fi montate gratuit în gospodăriile familiilor vulnerabile din județul Suceava, identificate împreună cu autoritățile locale pe baza riscului de incendiu. Astăzi, în prezența reprezentanților Delgaz Grid, au fost predate 375 de detectoare de fum și 125 de detectoare de monoxid de carbon către comandanții celor șase subunități de intervenție din județ. Acestea vor începe distribuirea și montarea dispozitivelor începând de luni, 23 iunie 2025.

Detectoarele vor ajunge în 15 unități administrativ-teritoriale din județul Suceava: Arbore, Cornu Luncii, Crucea, Dolhești, Forăști, Ipotești, Păltinoasa, Pătrăuți, Sadova, Șaru Dornei, Udești, Valea Moldovei, Vicovu de Jos, Voitinel și Volovăț.

Campania „Detector pentru viață” își propune să atragă atenția asupra importanței instalării detectoarelor de fum și monoxid de carbon, dispozitive esențiale care pot salva vieți prin avertizarea timpurie în caz de incendiu sau scurgeri de gaze.

Inițiativa face parte din parteneriatul „Împreună pentru siguranță”, prin care E.ON și Delgaz Grid donează în acest an 10.000 de detectoare de fum și monoxid de carbon către Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). Aceste dispozitive vor fi distribuite gratuit familiilor vulnerabile din mai multe județe ale țării, contribuind la reducerea riscurilor asociate incendiilor și intoxicațiilor cu gaze.

„Detectoarele sunt adevărați salvatori tăcuți. Prin această campanie, ne dorim să protejăm cât mai multe familii și să promovăm prevenția ca prim pas spre siguranță,” au declarat reprezentanții ISU Suceava.


Intră acum și în grupul de