Intră acum și în grupul de
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a mulțumit, marți seara, la Câmpulung Moldovenesc, ministrului Dezvoltării Cseke Attila, pentru că sprijină investițiile din județul Suceava care se realizează prin programe coordonate de acest minister.

„Domnul ministru se luptă în aceste momente ca multe din investițiile din județul Suceava să continue. Trebuie să recunoaștem că sunt și vești proaste. Nu trecem prin cea mai bună perioadă și trebuie să spunem lucrurilor pe nume, dar din fericire pentru Suceava avem lângă noi un ministru care ne este prieten și vă mulțumesc domnule ministru pentru ceea ce faceți pentru județul Suceava”, a spus Șoldan.
El a amintit că în cursul zilei au fost inspectate cele trei șantiere importante pentru județul Suceava începute în mandatul anterior și i-a mulțumit ministrului că ajută județul ca acestea să fie finalizate în cursul acestui an.
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat că intenția este ca Sala Polivalentă, căminul studențesc de la Moara și Palatul Administrativ să fie finalizate în acest an.
„Ne propunem ca toate cele trei investiții din Suceava, Sala Polivalentă, căminul studențesc și reabilitatea Palatului Administrativ să fie finalizate în acest an”, a spus ministrul care a adăugat că deși aceste investiții se pot încadra pentru finanțare și anul viitor ar fi bine să fie finalizate în acest an pentru dacă se poate avansa mai rapid.
Ministrul a spus că în cazul căminului studențesc construit în campusul Moara este vorba de o investiție prioritizată și că i se asigură prioritar fonduri de la bugetul de stat, iar la Sala Polivalentă, lucrările sunt la peste 85 la sută.
„Sunt trei investiții importante cu grad de execuție de peste 80-85 la sută și vrem să le predăm sucevenilor”, a spus Cseke Attila.
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila și președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, au fost prezenți, marți, la Câmpulung Moldovenesc, la inaugurarea primei creșe din acest municipiu, investiție realizată prin PNRR printr-un program al Ministerului Dezvoltării.
Intră acum și în grupul de