Intră acum și în grupul de
În urma unei sesizări privind tăierea ilegală de arbori de pe domeniul public al unei localități din județul Suceava, comisari ai Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Suceava (GNM-CJ Suceava) au efectuat verificări în teren.
Cu această ocazie, s-a constatat că mai mulți arbori de diferite specii din spațiul verde al localității au fost tăiați fără obținerea avizului necesar din partea autorității competente pentru protecția mediului.
Ca urmare a neregulilor constatate, administrația publică locală responsabilă a fost sancționată contravențional cu o amendă în valoare de 55.000 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților.
Pe lângă sancțiunea aplicată, au fost stabilite măsuri obligatorii cu termene clare de realizare, în conformitate cu legislația de mediu în vigoare, pentru remedierea situației și prevenirea unor astfel de incidente pe viitor.
Garda de Mediu Suceava nu a precizat în ce localitate s-au făcut tăierile ilegale de pe domeniul public.
Intră acum și în grupul de