Primarul Sucevei salută succesul european al Coralei „Ciprian Porumbescu”


Intră acum și în grupul de

Primarul Sucevei, Vasile Rîmbu, a salutat succesul european recent al Coralei „Ciprian Porumbescu” care a participat la cel mai prestigios concurs de muzică corală din Europa și cu susținerea administrației municipiului Suceava.

Corala „Ciprian Porumbescu” a Asociației „Sing Bucovina” a obținut un succes remarcabil la European Choir Games & Grand Prix of Nations, cel mai prestigios concurs de muzică corală din Europa, desfășurat în perioada 28 iunie – 2 iulie 2025, în orașul Aarhus, Danemarca.

La competiție au participat 132 de coruri din 33 de țări, iar grupul sucevean a cucerit două medalii de aur, consolidându-și reputația pe scena internațională.

Cei 33 de membri ai coralei, dirijați de Alexandru Semeniuc, unul dintre cei mai apreciați tineri dirijori și compozitori români, au impresionat juriul prin interpretări de excepție.

Managementul coralei este asigurat de Ionuț-Vichentie Ilisoi, care, în ultimii 14 ani, a organizat peste 250 de concerte în țări precum Elveția, Franța, Italia și Germania, ocupându-se cu succes de logistica și imaginea grupului.

Acest triumf vine după un alt moment istoric pentru corala suceveană, care, în 2023, a adus primele două medalii de aur pentru un cor mixt din România la World Choir Games, desfășurat în Coreea de Sud.

Succesul de la Aarhus reconfirmă valoarea și dedicarea membrilor coralei „Ciprian Porumbescu”.

Participarea la European Choir Games 2025 a fost susținută de Primăria și Consiliul Local Suceava, parteneri principali ai acestui proiect cultural important.


Intră acum și în grupul de