Sucevean arestat preventiv, aproape 300.000 de țigarete de contrabandă confiscate și două autoturisme indisponibilizate după percheziții


Intră acum și în grupul de

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Suceava, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, au confiscat 296.960 de țigarete de contrabandă și au indisponibilizat două autoturisme în valoare de aproximativ 50.000 de euro, în urma unei acțiuni de combatere a contrabandei.

Potrivit Poliției Județene Suceava, în acest caz un bărbat de 39 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Astfel, conform sursei citate, luni,  7 iulie 2025, în jurul orei 13:10, polițiștii au oprit în trafic, pe DN2, la intrarea în municipiul Suceava, un autoturism tip multivan condus de bărbatul de 39 de ani.

În portbagajul vehiculului au fost descoperite 10.000 de pachete de țigarete de proveniență extracomunitară, netimbrate, ambalate în saci de plastic.

Ulterior, în baza unui mandat de percheziție domiciliară efectuat la un imobil din comuna Mitocu Dragomirnei, utilizat de suspect, a fost identificat un al doilea autoturism în care se aflau alte 4.848 de pachete de țigarete netimbrate, de diferite mărci, precum și suma de 2.600 de lei în numerar.

Cantitatea totală confiscată, de 14.848 de pachete (296.960 de țigarete), cu o valoare estimată de 252.416 lei, a fost indisponibilizată.

Cele două autoturisme, evaluate la circa 252.000 de lei, au fost ridicate și depozitate la locația special amenajată de IPJ Suceava din Stroiești.

Prejudiciul adus bugetului de stat urmează să fie calculat în cadrul anchetei, pentru dispunerea măsurilor asiguratorii.

Bărbatul de 39 de ani a fost reținut pentru 24 de ore și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. Pe 8 iulie 2025, Judecătoria Suceava a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările în acest caz continuă pentru documentarea întregii activități infracționale, sub acuzația de contrabandă.


Intră acum și în grupul de