Șoldan anunță că studiul de fezabilitate a centurii rutiere Fălticeni e deja la avizare la CNAIR: Îmi doresc să lansăm anul acesta licitația pentru proiectare și execuție


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a anunțat, marți, printr-un comunicat de presă, că a mai fost făcut încă un pas important  în proiectul variantei ocolitoare de la Fălticeni.

„Studiul de fezabilitate revizuit al variantei ocolitoare de la Fălticeni, cel prin care am evitat zona protejată din rețeaua Natura 2000 și am deblocat acest proiect important care stagna de ani de zile, a ajuns la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), pentru avizare. Îmi doresc să parcurgem cât mai repede aceste etape și să lansăm până la sfârșitul acestui an licitația pentru proiectarea și execuția variantei ocolitoare de la Fălticeni”, a declarat președintele CJ Suceava.

Potrivit studiului de fezabilitate traseul are o lungime de aproximativ 8,3 km și va traversa atât municipiul Fălticeni, cât și comunele Fântâna Mare, Baia și Rădășeni.

„Alături de primarul Cătălin Coman, am făcut pași concreți pentru ca Fălticeniul să aibă, în sfârșit, după prea mulți ani de așteptare, o variantă ocolitoare”, a concluzionat Gheorghe Șoldan.


Intră acum și în grupul de