Intră acum și în grupul de
Prefectul de Suceava, Traian Andronachi, a anunțat, vineri dimineața, că în urma ploilor abundente din județ a prealertat efectivele militare ale Jandarmeriei pentru a fi pregătite să intervină dacă se impune.

„Având în vedere situația meteorologică actuală și ploile abundente înregistrate la nivelul întregului județ, suplimentar față de măsurile adoptate în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) de ieri, astăzi am dispus prealertarea efectivelor militare ale Jandarmeriei, pentru a fi pregătite să intervină în cazul în care situația o va impune”, a declarat prefectul Traian Andronachi.
De asemenea, prefectul a precizat că a transmis adrese către toate Comitetele Locale pentru Situații de Urgență, prin care a reiterat măsurile specifice ce trebuie aplicate.
„Am subliniat faptul că, în situația în care capacitățile de intervenție la nivel local sunt insuficiente și este nevoie de resurse umane sau utilaje suplimentare, sprijinul poate fi solicitat prin structurile CJSU, apelând numărul unic de urgență 112”, a menționat prefectul de Suceava.
Reamintim că județul Suceava este sub avertizare meteorologică Cod Portocaliu până vineri seara la ora 18:00.
Vineri dimineața mai multe localități din județ au fost sub avertizare Cod Roșu de ploi abundente.
Intră acum și în grupul de