Doi candidati la functia de rector al Universitatii „Stefan cel Mare” Suceava


Intră acum și în grupul de

Doi profesori universitari suceveni şi-au depus vineri candidatura pentru funcţia de rector al Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava. Potrivit preşedintelui Biroului electoral al USV pentru alegerile 2011-2012, lector univ. dr. Liana Pascariu, este vorba despre prof. univ. dr. Valentin Popa, de la Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor şi de prorectorul universităţii, prof.univ.dr. Aurel Burciu.

Depunerea candidaturilor pentru funcţia de rector al instituţiei sucevene de învăţământ superior a avut loc vineri, între orele 9.00-16.00. Astfel, Valentin Popa şi-a depus candidatura în jurul orei 11.00, iar Aurel Burciu, în jurul orei 15.30.

Reamintim că Senatul universităţii a hotărât ca întreg procesul electoral să fie gestionat de trei comisii electorale şi de un birou electoral. În data de 7 februarie, la nivelul USV, va avea loc o Adunare Generală în cadrul căreia se vor prezenta programele manageriale, urmând ca în datele de 17, respectiv 20 februarie să se desfăşoare alegerile pentru funcţia de rector.

La USV Suceava, s-au desfăşurat, miercuri şi joi, alegerile pentru mandatele de membru în Consiliile Facultăţilor şi în Senatul Universităţii, potrivit Lianei Pascariu, în cele două zile de vot întrunindu-se cvorumul necesar pentru validarea alegerilor, urmând ca rezultatele finale să fie făcute publice în data de 6 februarie 2012.

În data de 23 februarie va avea loc depunerea şi rezolvarea contestaţiilor la alegerile pentru funcţia de rector.


Intră acum și în grupul de