Seful politiei din Suceava, acuzat de SNAPR ca incalca drepturile agentilor


Intră acum și în grupul de

Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie din România (SNAPR) îl acuză pe şeful Poliţiei Municipale din Suceava, Insp. Pr. Poenari Florin Constantin, că încalcă drepturile poliţiştilor şi că îi obligă “să gîndească şi să acţioneze în spirit de supuşi aşa cum îi convine dumnealui”, arată dcnews.ro, care redă integral comunicatul SNAPR:

“Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie din România se face vinovat de scoaterea la lumina a oricăror abuzuri îndreptate împotriva poliţiştilor şi a actvităţilor sindicale ale liderilor acestora.

În continuare vă vom prezenta un caz aparte întîmplat la Poliţia Municipiului Suceava pe care o vom numi sugestiv Plantaţia Mun. Suceava !!!

Pe această plantaţie condusă cu zel şi spirit de proprietate de către Insp. Pr. Poenari Florin Constantin lucrează sclavii, pardon poliţiştii despre care marele şef crede că îi aparţin împreună cu năzuinţele, drepturile şi obligaţiile lor şi că are putere de decizie asupra vieţilor particulare şi familiale ale acestora şi chiar că are drept de proprietate asupra raţiunii lor obligandu-i să gîndească şi să acţioneze în spirit de supuşi aşa cum îi convine dumnealui să managerieze instituţia creată pentru a sluji cetăţienii suceveni şi nu interesele unui şef vremelnic pînă la urmă.

Începem prin a vă supune atenţiei sesizările reprezentantului nostru sindical la Plantaţia Mun. Suceava. Ag şef de poliţie şi nu de plantaţie Ciobanu Mihaela Alis.

Colega noastră a îndrăznit să sesizeze conducerea I.P.J. Suceava şi mai apoi pe cea a IGPR-ului despre încălcări grave şi flagrante ale drepturilor anumitor poliţişti aflaţi sub cizma de şef de plantaţie a domnului Insp. Pr. Poenari Florin Constantin pe care le exemplificăm în continuare aşa cum au fost prezentate de către aceasta”, se arată într-un comunicat al instituţiei.

Citeşte aici acuzaţiile pe care le aduce sindicatul:

http://www.dcnews.ro/2012/02/snapr-acuza-seful-politiei-din-suceava-ca-incalca-dreputrile-agentilor/


Intră acum și în grupul de