Intră acum și în grupul de
Potrivit datelor oferite de IPJ Suceava, bărbatului i-au fost furaţi 500 de euro şi 200 de lei.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că banii au fost sustraşi de un sucevean de 27 de ani, care fiind găzduit în apartamentul victimei, a sustras banii, după care a părăsit locuința.
„Autorul a fost găsit la scurt timp de organele de ordine, având asupra sa 300 euro și 600 lei, sumă care i-a fost restituită părții vătămate, ocazie cu care aceasta a refuzat să depună plângere sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt la plângerea prealabilă”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, insp. Ionuţ Epureanu care a mai adăugat că „se continuă verificările pentru clarificarea situației”.