Intră acum și în grupul de
Potrivit datelor obţinute de la IPJ Suceava, suma sustrasă reprezintă aproape o avere avându-se în vedere faptul că se vorbeşte despre aproape 100 de milioane de lei vechi.
Totul s-a petrecut joi dimineaţă, în jurul orelor 09:00, pe când proprietarul gospodăriei, în vârstă de 84 de ani, trebăluia prin adăpostul de animale, iar soţia acestuia făcea curat într-o cameră a casei de locuit din gospodărie.
Nici unul dintre bătrâni nu ştie cine este autorul furtului şi nici nu au putut da relaţii cu privire la prezenţa vreunei persoane în gospodăria lor, dar organele de ordine cred că este vorba despre cineva care avea cunoştinţe exactitate cu privire la existenţa banilor şi a locului unde sunt părtaţi aceştia încercându-se acum identificarea hoţilor şi recuperarea prejudiciului.