Patru elevi din Radauti, “pasionati” de calculatoarele din scoala unde invata


Intră acum și în grupul de

Patru elevi aparţinând unei unităţi de învăţământ liceal de pe raza municipiului Rădăuţi, judeţul Suceava, au făcut o adevărată pasiune pentru calculatoarele şcolii unde învaţă.

De acest lucru s-au lămurit atât profesorii cât şi lucrătorii Poliţiei Rădăuţi, după ce conducerea liceului a sesizat organele de ordine cu privire la faptul că, în cursul lunilor februarie-martie anul curent, persoane neidentificate, au sustras mai multe componente ale unor unităţi de calculator, aflate în cabinetul de legislaţie al colegiului.

Potrivit IPJ Suceava, în urma investigaţiilor efectuate au fost identificaţi autorii furtului în persoana a patru liceeni, elevi ai colegiului rădăuţean, fiind vorba despre un adolescent din comuna Baia Mare, unul din Volovăţ şi unul din localitatea Horodnic de Sus, toţi în vârstă de 16 ani iar cel de-al patrulea de 17 ani din comuna Straja.

“De la autori au fost recuperate cam 80 % dintre componente de calculator sustrase din computerele laboratorului, iar acum cei patru sunt cercetaţi în stare de libertate, pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat şi tăinuire”, ne-au mai declarat sursele citate.


Intră acum și în grupul de