Elevii Palatului Copiilor din Suceava, premiati la „Cupa Martisorului la sah”

Concursul „Cupa Mărţişorului la şah”, care s-a desfăşurat în perioada 10 – 11 martie 2012, la Galeria Mall Suceava, s-a încheiat cu rezultate excepţionale pentru micii şahişti care frecventează Palatul Copiilor din Suceava, informează într-un comunicat de presă, Iulia Baldazar, purtător de cuvânt în cadrul instituţiei sucevene.

Pe parcursul celor două zile de competiţie, elevii s-au întrecut la două categorii, „Începători” şi „Avansaţi”. „La categoria începători, unde au participat 11 băieţi şi 6 fete, primele trei locuri au fost ocupate de elevii: Claudiu Ismail (locul I), Ionuţ Ungureanu (locul II), Robert Panţiru (locul III), urmaţi de Bogdan Rusu (locul IV) şi Vlad Dobrescu (locul V). Deşi podiumul a aparţinut băieţilor, nici fetele nu s-au lăsat mai prejos, cele mai bune şahiste dovedindu-se Corina Suhan, Elisabeta Axinte şi Daria Lazarov”, se arată în document.

Potrivit aceleiaşi surse, la categoria „Avansaţi”, au ieşit învingători: Matei Senciuc (locul I), Edward Pădurariu (locul II) şi Vlăduţ Pop (locul III), dintr-un număr de zece înscrişi (opt băieţi şi două fete).

„Pentru această competiţie, copiii au fost pregătiţi de prof. Marian Culapov, antrenor de şah, iar premiile oferite au constat în: cupe, medalii şi tricouri, oferite din partea organizatorilor (Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret Suceava şi Palatul Copiilor Suceava)”, se precizează în comunicatul de presă.