Bataie intr-o familie din municipiul Suceava, oprita doar de interventia politistilor


Intră acum și în grupul de

O bătaie în toată regula, izbucnită într-o familie din municipiul reşedinţă de judeţ pe parcursul nopţii de joi spre vineri, a putut fi oprită doar de intervenţia lucrătorilor din cadrul Poliţiei municipiului Suceava.

Potrivit IPJ Suceava, aceştia au fost sesizaţi de cele întâmplate de fratele unei femei de 37 de ani care era bătută de soţul ei de 44 de ani, ambii din localitate.

“La fața locului, s-a deplasat o patrulă de siguranță publică, care au intervenit pentru aplanarea conflictului, invitând persoanele implicate la sediul poliției, ocazie cu care femeia a depus plângere împotriva soţului ei pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe în familie”, ne-a declarat insp. Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt al IPJ Suceava.

Acum soţul bătăuş s-a ales cu dosar penal ce va fi soluţionat procedural.


Intră acum și în grupul de