Sapte echipaje de pompieri pentru stingerea a doua gospodarii cuprinse de flacari, in toiul noptii, in Vicovu de Jos, judetul Suceava (VIDEO)

Sâmbătă în toiul nopţii alarma pompierilor suceveni a sunat prelung anunţând un puternic incendiu care înghiţise două gospodării particulare în comuna Vicovu de Jos, judeţul Suceava.

Conform declaraţiilor oferite de plt.maj. Alin Găleată, purtător de cuvânt în cadrul ISU Suceava, pentru stingerea flăcărilor au fost mobilizate nu mai puin de şapte echipaje de pompieri aparţinând Detaşamentului Suceava şi celui din Rădăuţi la care s-au alăturat Gărzile de intervenţie Vicovu de Sus şi Siret, împreună cu Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă ale localităţilor Gălăneşti, Bilca şi Vicovu de Jos.

La sosirea militarilor, flăcările se manifestau violent în ambele gospodării existând oricând pericolul de propagare a incendiului la alte două locuinţe învecinate. În ciuda intervenţiei pompierilor pârjolul a transformat în scrum casa de locuit din prima gospodărie, două anexe din curte, adăpostul de animale pe o suprafaţă de 110 mp, bunuri casnice şi electrocasnice, proprietarul nereuşind nici măcar actele personale să şi le salveze.

Celălalt gospodar a rămas şi el fără acoperiş deasupra capului, anexele din curte şi adăpostul de animale pe o suprafaţă de 120 mp.

Prima victimă, în vârstă de 42 de ani, a suferit arsuri de gradul I şi II la nivelul braţelor, fiind transportat la spital cu o ambulanţă iar celălalt gospodar de 67 de ani, a avut un atac de panică, fiindu-i acordat primul ajutor medical de către echipajul SMURD, bărbatul refuzând transportul la spital.

Peste şase ore s-au luptat pompierii cu pârjolul care, din primele cercetări, a izbucnit prin efect termic al curentului electric, din cauza unui cablu electric suprasolicitat.