Intră acum și în grupul de
Un tânăr de 28 de ani şi o femeie de 38 de ani, ambii cetăţeni ucraineni, au rămas fără o mică avere după ce organele de ordine i-au prins în traficul rutier sucevean transportând ţigări de contrabandă.
Potrivit datelor oferite de Biroul de presă al STPF Suceava, totul s-a întâmplat marţi seară, aproape de orele 21:00, când „poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Rădăuţi au executat o acţiune pe linia combaterii traficului cu ţigări în zona de responsabilitate şi au oprit pentru control un microbuz marca Mercedes”.
„Existând suspiciunea că aceştia transportă ţigări de contrabandă de provenienţă ucraineană, a fost efectuat un control amănunţit asupra microbuzului, ocazie cu care au fost descoperite într-un locaş special amenajat, în rezervorul maşinii, cantitatea de peste 2.000 de pachete de ţigări de diferite mărci, în valoare de 19.000 lei”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al STPF Suceava, comisar Ilie Poroch.
Totodată, asupra şoferului a fost descoperită suma de peste 300 de milioane de lei vechi, care a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.
În urma celor constatate, poliţiştii de frontieră le-au întocmit persoanelor în cauză acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă în formă agravantă, întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării de către poliţiştii de frontieră, iar microbuzul a fost indisponibilizat la sediul SPF Rădăuţi.
Intră acum și în grupul de