Intră acum și în grupul de
Victima s-a trezit cu agresorii tăbărând peste el în propria-i locuinţă, în jurul orelor 02:00. Fără să se poată apăra, bătrânul a fost lovit de câteva ori apoi legat de mâini şi de picioare. Pentru că nu vroia să spună unde ţine banii strânşi din pensie, atacatorii l-au ameninţat cu moartea.
Nepotul acestuia, un tânăr de 17 ani aflat în vizită, a fost descoperit şi el de tâlhari într-o altă cameră din casă. Legat la fel ca bătrânul, dar lăsat fără supraveghere în dormitorul unde a fost găsit, adolescentul a reuşit să se dezlege şi să fugă la vecini.
Când şi-au dat seama de cele întâmplate, tâlharii au strâns cei 800 de lei găsiţi prin casă şi au dispărut în noapte până la sosirea poliţiştilor.
„Bătrânul a fost preluat de un echipaj medical şi transportat la Spitalul Municipal Rădăuţi, unde a rămas internat, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie în vederea identificării autorilor”, ne-a declarat insp. Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Suceava.