Doua persoane ce coborau dintr-un taxi, lovite de o masina ce mergea pe contrasens

Două persoane, cliente ale unui taxi, ce coborau din maşina ajunsă la destinaţie, au fost accidentate grav de un autoturism care circula cu viteză pe contrasens, iar şoferul acestuia a fugit de la faţa locului.

Conform IPJ Suceava, incidentul a avut loc marţi, în jurul orelor 02:00, pe strada Ştefan cel Mare din comuna Mănăstirea Humorului, victimele fiind doi soţi de 35 şi 33 de ani ambii localnici.

Cercetările efectuate de organele de ordine au stabilit că vinovat de producerea accidentului este un şofer de 43 ani, din oraşul Gura Humorului, posesor al permisului de conducere categoria B din anul 2004.

„În timp ce se afla la volanul autoturismului, din cauza conducerii pe contrasens, a acroşat cei doi pietoni care se aflau pe celălalt sens de mers, în dreptul portierelor stânga fată şi spate ale autoturismului, având inscripţia TAXI, oprit pe marginea părţii carosabile a celuilat sens de mers, după care şi-a continuat deplasarea, fără a opri la faţă locului”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, insp. Ionuţ Epureanu.

Poliţiştii au încercat să dea de urma şoferului vinovat, dar acesta nu a mai fost de găsit dispunându-se măsuri pentru depistarea lui.