Termica Suceava trezeste interesul coreenilor (VIDEO)

Societatea de termoficare a municipiului reşedinţă de judeţ, SC Termica SA, şi-ar putea găsi investitori din rândul oamenilor de afaceri coreeni. Potrivit şefului administraţiei publice locale sucevene, Ion Lungu, în acest sens, în ultima săptămână a lunii aprilie, Suceava va primi vizita ambasadorului plenipotenţial al Republicii Coreea de Sud.

În cadrul unei conferinţe de presă susţinută pe parcursul zilei de miercuri, edilul şef al oraşului a declarat că Excelenţa sa, IM Han-taek, şi-a exprimat intenţia de a purta o discuţie cu conducerea administraţiei locale şi şi-a arătat dorinţa de a efectua o vizită la societatea Termica SA, existând interesul clar al unor investiţii în zonă în domeniul energetic.

„Aşa cum se ştie noi căutăm un investitor pentru societatea de termoficare, iar proiectul existent în zonă în vederea realizării unei societăţi care să ofere agent termic consumatorilor suceveni pe bază de biomasă se pliază perfect pe proiectul de modernizare a societăţii Termica mare şi încercăm pe toate căile de a găsi un investitor pentru a face acest lucru”, a declarat primarul Ion Lungu.