Un OM si un PROFESIONIST – Dumitru Nastase


Intră acum și în grupul de

Astăzi, 23 aprilie 2012 domnul inginer DUMITRU NĂSTASE împlineşte frumoasa vârstă de 90 de ani.

Sunt 90 de ani de viaţă împlinită dar şi de încercări peste care a avut puterea să treacă demn, cu dârzenie , credinţă şi speranţă.

În zilele noastre , când suntem agresaţi de peste tot de personaje ciudate, inculte, vedete de o zi, este o mare onoare pentru noi să aducem în atenţia cititorilor profilul unui om deosebit şi profesionist desăvârşit.

Domnul inginer Dumitru Năstase a absolvit Facultatea de Electromecanică Iaşi, fiind coleg cu mari personalităţi din domeniul ştiinţific şi didactic precum: prof. Univ. Dr. Ing. Ioan Bejan, prof. Univ. Dr. Doc. Alexandru Mihul, prof. Univ. Dr. Ing. Gheorghe Savin sau prof. Univ. Dr. Ing. Hugo Rossman.

După absolvire, în anul 1950 îşi începe activitatea profesională ca inginer la uzinele Metrom Brașov.

Începând cu 1 octombrie 1958 activează ca inginer electromecanic la Sfatul Popular Regional Suceava, secţia Întreprinderi Comunale și Spaţiu Locativ (cu modificările administrative şi organizatorice succesive ulterioare), astăzi S.C. ACET SA Suceava.

Este promovat inginer şef şi activează în această funcţie până la pensionare în anul 1985 , contribuind decisiv la înfiinţarea şi modernizarea infrastructurii serviciilor de gospodărire comunală şi locativă din fosta regiune Suceava, alături de un alt nume de referinţă pe care l-a avut Suceava, inginerul Leon Levitscki, absolvent al Universităţii din Praga.

Inginer de un înalt profesionalism, cu un ridicat simţ al datoriei, al lucrului bine făcut, în cei 26 de ani de activitate domnul Dumitru Năstase şi-a adus contribuţia la proiectarea, finanţarea şi execuţia unor lucrări deosebit de importante cum ar fi :
alimentări cu apă, canalizări şi staţii de epurare orăşeneşti şi comunale, construcţia de locuinţe, drumuri, poduri şi alte obiective edilitare şi culturale, electrificarea localităţilor rurale, introducerea sistemului de încălzire a spaţiilor locative prin termoficare urbană, sistematizarea şi asfaltarea de străzi şi drumuri, amenajarea de sere şi spaţii verzi.

Ca recunoaştere a contribuţiei deosebite la dezvoltarea şi modernizarea serviciilor de utilitate publică din Suceava, în anul 2001 domnului inginer Dumitru Năstase i se conferă de către Consiliul local al Municipiului Suceava titlul, pe deplin meritat, de ”Cetăţean de onoare al Municipiului Suceava”.

Pentru dăruirea şi profesionalismul de care a dat dovadă în întreaga sa carieră, în data de 24 noiembrie 2011 i-a fost conferită ”Medalia de aur” a Universităţii ”Ştefan cel Mare” Suceava.

Domnul Dumitru Năstase a participat în calitate de ofiţer în bătălii purtate de armata română în cel de-al Doilea Război Mondial, dând dovadă de patriotism şi spirit de vitejie. Şi astăzi , la venerabila vârstă de 90 de ani , lucrează în slujba comunităţii şi a foştilor camarazi la Asociaţia Veteranilor de Război Suceava, din care, cu onoare, face parte.

Domnul inginer Dumitru Năstase nu s-a remarcat numai prin activităţi care au legătură cu profesiunea lui ci şi-a îmbogăţit viaţa cu lucruri frumoase care ţin de inimă şi suflet . Mare iubitor de artă, literatură şi istorie, a fost şi este un prieten apropiat a numeroase personalităţi din domeniul ştiinţelor umaniste, printre care istoricul literar Nicolae Cârlan şi regretatul profesor şi istoric Sorin Ullea, împreună cu care a petrecut mult timp în vederea studierii, cu precădere, a picturilor bisericilor şi mânăstirilor din Moldova, Basarabia şi Bucovina.

Este greu să prinzi în câteva rânduri esenţa unei vieţi atât de frumoase , plină de întâmplări şi împliniri.

Este de asemenea greu, dacă nu imposibil, să schiţezi în câteva cuvinte portretul unui OM precum domnul Dumitru Năstase, o persoană extrem de caldă, civilizată, cultă, prietenoasă şi discretă.

Sperăm că încercarea noastră va fi privită cu bunăvoinţă de la înălţimea celor 90 de ani, cu zâmbetul cald, obişnuit al domnului Dumitru Năstase.

Domnule inginer Dumitru Năstase , vă rugăm să primiţi astăzi când împliniţi 90 de ani , vârsta patriarhilor , din partea foştilor şi actualilor colegi cele mai alese urări de viaţă îndelungată şi activă, sănătate şi mulţumire sufletească.

Cu recunoştinţă , admiraţie şi preţuire

SC ACET SA Suceava


Intră acum și în grupul de