Sexagenara din comuna Fantanele, judetul Suceava, amenintata cu cutitul de un consatean

O femeie în vârstă de 61 de ani din localitatea Fântânele, judeţul Suceava, a fost nevoită să solicite, joi seară, ajutorul poliţiştilor, după ce a fost ameninţată cu cuţitul chiar de un consătean, în vârstă de 60 de ani.

Din primele verificări efectuate de polițiști, a rezultat că între cuţitar și familia bătrânei există o stare conflictuală mai veche, din cauza unei suprafețe de teren. Joi seară, în jurul orelor 18:00, după ce a dat pe gât mai multe pahare cu alcool, bărbatul s-a deplasat la poarta gospodăriei femeii, unde a amenințat-o atât pe ea cât și pe soțul ei de 67 ani, cu acte de violență, având asupra sa un cuțit de bucătărie cu lama de aproximativ 20 cm.

„Cercetările sunt continuate faţă de bărbat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și port ilegal de cuțit, urmând să se dispună procedural”, a declarat insp. Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt al IPJ Suceava.