Peste 350 de medici din toata tara, asteptati sa participe la “Zilele medicale ale Sucevei” (VIDEO)

Colegiul Judeţean al Medicilor Suceava va organiza pe parcursul săptămânii viitoare “Zilele Medicale ale Sucevei”, în cadrul acestei manifestări ştiinţifice fiind programate miercuri, 23 mai 2012, la Hotel Sonnenhof, o conferinţă de presă şi o dezbatere pe teme din domeniul medical, la care sunt aşteptaţi să participe peste 350 de medici din Suceava şi din alte judeţe ale ţării.

“Dorim ca această întâlnire să fie una reprezentativă pentru întreg corpul medical care îşi desfăşoară activitatea în judeţ, ceea ce înseamnă aproximativ 900 de medici. Miercuri, 23 mai 2012, de la ora 12.00 va avea loc o conferinţă de presă pe care o va susţine prof. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România împreună cu subsemnatul, în cadrul căreia vor fi abordate toate problemele legate de profesia de medic”, declarat dr. Sorin George Hâncu, preşedintele Colegiului Medicilor din Suceava.

Potrivit acestuia, conferinţa va cuprinde următoarele teme: “Probleme cu care se confruntă medicii atât pe plan naţional cât şi local”, “Migraţia medicilor”, “Condiţia medicului din România”, “Programul de acţiune al Colegiului Medicilor”.

“În jurul orei 13.30, va avea loc o altă acţiune, o dezbatere organizată de Colegiul Medicilor din România împreună cu Colegiul Medicilor de la Suceava, în cadrul acţiunii generale a Colegiului Naţional, sub titlul << Respectă-ţi medicul! >> , unde vor fi invitaţi: directorul Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, directorul Casei judeţene de Sănătate, manageri şi directori de spitale, şefi de secţii, medicii. Dezbaterea îşi propune să analizeze problemele cu care se confruntă medicii, atât pe plan naţional, cât şi local, aceasta fiind prima de acest gen dintr-o serie pe care Colegiul Medicilor o va organiza în cursul acestui an la Constanţa, Timişoara şi Cluj-Napoca”, a explicat Hâncu.

La rândul său, secretarul Colegiului Judeţean al Medicilor Suceava, dr. Irina Badrajan, a declarat că la manifestarea de la Suceava, ce are ca temă “Sănătatea vârstnicului”, sunt aşteptaţi 350 de participanţi. “Ne-am bucurat de o bună cooperare din partea colegilor noştri. Ne aşteptăm la sosirea a 350 de participanţi din toate domeniile. Manifestarea va cuprinde activităţi conexe legate de sistemul sanitar, de legătura dintre medic şi societatea civilă, organe decizionale, relaţii intermedicale. Vom avea o participare foarte bună şi din partea firmelor de medicamente, dar şi din partea factorilor de decizie”, a arătat dr. Irina Badrajan.

Aceasta a spus că marea majoritate a invitaţilor vor fi oameni din viaţa medicală suceveană, alături de care vor participa şi medici din Bucureşti, Deva, Iaşi, Botoşani. La manifestare a fost invitat şi actualul Ministru al Sănătăţii, Vasile Cepoi, care până la acest moment încă nu şi-a confirmat prezenţa.

După conferinţa de presă şi dezbaterea de miercuri, “Zilele medicale” vor fi celebrate la Suceava începând de joi, 24 mai 2012, de la ora 19.00, la hotel Imperium. Evenimentul va fi urmat de un cocktail de bun venit ce va fi găzduit de Hotel Sonnenhof, urmând ca vineri şi sâmbătă să fie expuse lucrările ştiinţifice la Hotel Imperium.