Acasă Actualitate Hot recidivist din Gura Humorului, prins de politisti dupa vizionarea imaginilor video...

Hot recidivist din Gura Humorului, prins de politisti dupa vizionarea imaginilor video de pe camerele de supraveghere dintr-un magazin din Dorna


Intră acum și în grupul de

Vorba din bătrâni că ulciorul nu merge de multe ori la apă s-a dovedit veridică în cazul unui tânăr de 19 ani din oraşul Gura Humorului, judeţul Suceava, pe parcursul zilei de duminică, după ce a mers la furat pentru a doua oară într-un magazin de pe raza localităţii Vatra Dornei.

Potrivit IPJ Suceava, în jurul orelor 12:00, organele de ordine din Vatra Dornei au fost sesizate de o localnică, şef magazin la o societate comercială, cu privire la faptul că pe parcursul zilei de sâmbătă, o persoană necunoscută a sustras peste 20 de pachete de cafea a câte 500 g fiecare.



În urma vizualizării camerelor de supraveghere din magazin, s-a stabilit că, după comiterea faptei, autorul a plecat cu un autoturism cu numere de Italia care a fost dat în urmărire.

Duminică, la ora 16:45, autoturismul a fost identificat circulând pe strada Oborului din municipiul Vatra Dornei, ocazie cu care a fost oprit pentru verificări, constatându-se că era condus de un tânăr de 19 ani, din oraşul Gura Humorului.

„Fiind efectuate verificări în baza de date s-a stabilit că, şoferul maşinii nu posedă permis de conducere, fapt pentru care a fost condus la poliţie pentru continuarea cercetărilor, iar autoturismul a fost indisponibilizat în curtea subunităţii pentru cercetări”, ne-a declarat insp.princ. Gabriel Panţiru, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Suceava.

Luat la întrebări în sediul poliţiei, tânărul a recunoscut până la urmă tot, că a sustras sâmbătă 30 de pachete de cafea din magazinul unde a mai dat o spargere în cursul lunii mai, când a plecat de acolo cu 90 de pachete de cafea în valoare de peste 23 de milioane de lei vechi.

„Faţă de tânăr s-a luat măsura reţinerii pentru 24 ore şi a fost introdus în arestul IPJ Suceava, urmând să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de furt calificat precum şi conducere fără permis”, a mai adăugat Gabriel Panţiru.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version