La finele lunii iunie, se va decide soarta proiectului Zona Metropolitana Suceava (VIDEO)

La finele lunii iunie, se va decide care va fi viitorul proiectului Zona Metropolitană Suceava. Conform declaraţiilor făcute de primarul municipiului reşedinţă de judeţ, Ion Lungu, pe data de 29 iunie va avea loc prima şedinţă a Consiliului Director al asocierii în noua sa structură după alegerile locale ce au avut loc pe 10 iunie.

Edilul-şef al Sucevei a mai afirmat în cadrul unei conferinţe de presă susţinută pe parcursul zilei de miercuri că este încrezător în viitorul Zonei Metropolitane şi că noua structură este în mare aceeaşi ca şi în mandatul trecut suferind doar două modificări la nivelul conducerilor primăriilor, fiind vorba despre localităţile Pătrăuţi şi Adâncata.

„Eu cred în proiectul care se cheamă Zona Metropolitană Suceava, iar la finele lunii, voi convoca o întâlnire a Consiliului Director al Zonei pentru a ne asigura în continuare de sprijinul acestui proiect şi pentru a forma noul Consiliu de Administraţie pentru ca până la finele anului să fie finalizat studiul de dezvoltare durabilă al Zonei pentru a ne putea înscrie în programele de finanţare cu fonduri europene pentru perioada 2013 – 2020 pentru implementarea proiectelor de dezvoltare dorite”, a declarat şeful administraţiei locale sucevene, Ion Lungu.