Scandal intre doi intreprinzatori, rezolvat cu blocare de drum si distrugeri de masini


Intră acum și în grupul de

Un scandal mai vechi existent între doi bărbaţi, unul de 31 de ani, din comuna Cârlibaba, iar celălalt de 37 de ani din localitatea Slatina, judeţul Suceava, a atins apogeul, duminică noapte, în jurul orelor 22:00.

Potrivit datelor puse la dispoziţie de Biroul de presă din cadrul IPJ Suceava, totul s-a petrecut pe drumul forestier “Porcescu” de pe raza comunei Breaza, când unul dintre bărbaţi, cel în vârstă de 37 de ani, a blocat calea de acces cu ajutorul unui utilaj, iar când celălalt întreprinzător a ajuns la faţa locului a trecut imediat la distrugerea autoutilitarei acestuia cu diferite obiecte contondente.

“La fața locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Secției nr.11 Poliție Rurală Pojorâta care a găsit pe drumul forestier, la o distanță de aproximativ 800 metri, în amonte de intersecția cu DJ 175, maşina distrusă. Aceasta avea ambele geamuri de la ușile laterale față sparte, un geam de la ușa spate a dubei spart, iar pe panoul dreapta spate, o urmă de adâncime produsă cu un corp contondent. Cu ocazia cercetării, reclamantul a mai declarat că, după ce a abandonat autoutilitara și a fugit pentru a scăpa, din torpedoul de la bordul mașinii i-a fost sustras un portofel în care avea suma de 2.000 lei, în bancnote de 100 lei și actele mașinii”, ne-a declarat insp. Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Suceava.

Autoutilitara a fost găsită abandonată la aproximativ 200 metri în aval de un gater ce aparține unei societăţi comerciale din Slatina a cărui administrator este chiar agresorul, iar din primele verificări s-a constatat că incidentul s-a produs ca urmare a unor neînțelegeri dintre cei doi cu privire la exploatarea de masă lemnoasă din zonă.

Cercetările sunt continuate acum faţă de bărbatul de 37 de ani sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere și furt.


Intră acum și în grupul de