Urmeaza trei zile de canicula! Afla aici cum trebuie sa te protejezi


Intră acum și în grupul de

Locuitorii judeţului Suceava se vor confrunta în următoarele trei zile cu canicula. Cel puţin aşa anunţă meteorologii care spun că în ţara noastră va pătrunde un val de aer fierbinte dinspre tropice, iar în zonele de câmpie, temperaturile vor atinge şi depăşi pragul de caniculă: 35 – 36 de grade.

Pentru ziua de luni, sunt anunţate valori ale temperaturii cuprinse între 27 şi 34 de grade, iar asta, conform prognozei meteo, e doar începutul unei săptămâni fierbinţi. Soarele va dogori în toate regiunile ţării şi doar în zonele de munte sunt posibile înnorări temporare, iar vântul va sufla slab.

Pentru marţi, se anunţă temperaturi şi mai mari în zona de est şi nord-est a ţării care vor atinge şi 36 de grade, iar soarele se va încăpăţâna să dogorească şi pe parcursul zilei de miercuri când în jurul orelor amiezii se vor înregistra valori termice cuprinse între 29 de grade în zonele muntoase şi 36 de grade în rest.

Medicii recomandă tuturor să încerce să se protejeze cât mai mult posibil de razele solare folosind creme de protecţie, pălării şi haine lejere care să acopere o suprafaţă cât mai mare posibil a corpului. Nu trebuie uitată importanţă hidratării prin consumul de apă şi fructe. Total contraindicate în această perioadă sunt băuturile alcoolice şi cele bazate pe cofeină.

Persoanele în vârstă şi cele cu probleme cardiace trebuie să evite pe cât posibil ieşirile din casă în intervalul 11:00 – 16:00, iar deplasările trebuie să fie pe distanţe cât mai mici.


Intră acum și în grupul de