Noul presedinte al CJ Suceava, Catalin Nechifor, a fost instalat oficial in functie (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Premierul Victor Ponta a ajuns la Suceava si participa la instalarea lui Catalin Nechifor in functia de presedinte al CJ.

Primul-ministru al Romaniei, Victor Ponta, a fost intampinat in fata Palatului Administrativ din Suceava de un grup de protestatari care i-au inmanat plangeri pentru a fi solutionate.

Protestatarii au explicat ca au strans deja sute de kilograme de corespondenta cu institutiile statului fara sa se fi rezolvat nimic pana acum.

La instalarea in functie a lui Nechifor a venit si IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor.

IPS Pimen: “Nu e greu sa traiesti, ci e greu sa cumpanesti. Unde e lege nu e tocmeala. Trebuie sa cumpanim in asa fel incat omul sa fie ajutat sa inteleaga legea”

Cunoasteti mai bine ca mine problemele tarii. Spunea fostul ministru al Justitiei ca poti fura 1 milion de euro si dupa ce iesi de la puscarie esti un om bogat. Dumnezeu sa binecuvanteze acest nou inceput prin conducerea judetului Suceava si a Prefecturii si celelalte institutii de stat. Spor si rabdare. Amin.”

Ioan Catalin Nechifor a depus juramantul si a devenit presedintele Consiliului Judetean Suceava.

Catalin Nechifor: “Vad in sala figuri cu care am lucrat de-a lungul timpului. Suntem practic colegi in adminstratie publica. Am o responsabilitate majora pe umerii mei. Multumesc colegilor din USL si premierului Ponta ca au fost alaturi de mine. Avem un proiect pe patru ani care sa insemne un nou start, plecand de la normalitate. As fi dorit azi sa putem face un transfer de putere normal, decent, european. Din pacate, Gheorghe Flutur nu a putut fi prezent. Voiam sa ii strang mana barbateste.

Avem obligatia, avandu-l pe Ponta in fata, sa spunem ce ne doare. Este un judet complicat, dens, cu populatie foarte mare si o retea importanta de drumuri si spitale.

Avem planuri de bataie si componenta strategica de dezvoltare. Avem nevoie de Guvern si sprijin de la UE. E nevoie de o actiune ferma asupra a ceea ce s-a intamplat. Nu imi propun sa distrug ce s-a inceput.

Una din prioritati este centura ocolitoare a Sucevei. Avem in proiectare DN 18 si DN 17B. Avem aeroportul care are nevoie de curse si modernizare. Avem << Suceava- Utilitati si mediu >> de rezolvat, care din pacate a ramas blocat.

Rugamintea Sucevei este sa dam drumul la legea parteneriatului public-privat. Avem mari dificultati pe zona rurala privind modernizarea satului. Avem nevoie de ajutor pentru ca Suceava a ramas un teritoriu cu foarte multa deschidere internationala. Putem fi gazde cu mandrie. Sa nu ocoliti Suceava.

Avem o dificultate majora legata de meningita. Sunt noua focare. Simt ca e nevoie de ajutor de la Ministerul Sanatatii. Luptam cat putem, dar nu vrem sa scapam focarele de sub control.

Ii doresc pentru maine, domnului Adrian Nastase << La multi ani! >>, pentru ca e ziua lui, fara sa fiu catalogat in niciun fel.”

Dragos Benea, presedintele CJ Bacau: “As da trei mandate la Bacau pentru un mandat la judetul Suceava, atat e de frumos judetul acesta. La Suceva a fost o lupta intre David si Goliat. Il felicit pe Nechifor si cei care au avut incredere in el. Nimeni nu credea ca se putea asa ceva la Suceava.”

Gheorghe Nechita, primarul municipiului Iasi: “Acum 6 luni nici nu ne gandeam la reusita lui Nechifor. Sunt convins ca va fi un presedinte de Consiliu Judetean foarte bun. E nevoie de foarte multe investitii in toata Moldova. Nu vom reusi tot ce vrem. Important e sa nu facem politica arogantei sau a grupurilor de interese.”

Victor Ponta, premierul Romaniei: “Azi aveam in program sa fiu alaturi de cei care au fost alesi. Tineam foarte mult sa fiu la Suceava pentru ca e un judet special pentru toata tara si pentru mine. Pornim impreuna pe un nou drum. Vin la Suceava pentru ca azi mai mult ca niciodata in viata mea sunt hotarat sa merg, impreuna cu dvs, pana la capat in batalia pentru a recastiga normalitatea vietii. Va garatez ca premier al Romaniei ca romanii au privit ultima perioada cu optimism si ca putem lasa in urma ce ne-au dezbinat pana acum.

In ultimele zile, am fost prea optimist si raul are multe fete, iar batalia noastra e departe de a se fi incheiat. Nu vom folosi insa aceleasi arme. E de datoria mea fata de cei care m-au sprijinit sa ajung in functie sa nu ma opresc din drum si sa nu adopt armele pe care le acuz. Nu trebuie sa creeam noi falii intre noi sau sa deschidem noi rani. Cred ca impreuan putem merge pe drumul normalitatii.

Azi-noapte m-am purtat ca un om si nu voi regreta niciodata asta. Am emotii si voi ramane om indiferent de functia pe care o ocup temporar. Va rog sa ramaneti oameni inainte de orice. Cataline, sa ramai om, pentru ca functia ti-au dat-o sucevenii. Voi respecta ce decide justitia. Mai cred insa ca nu poti conduce o tara daca nu intelegi suferintele altora.

Sa gandim cum putem face mai mult bine si nu rau celor pe care ii consideram dusmani. O echipa speciala s-a dus la Partesti sa vada ce lucruri faceam. Am aflat de la oameni cu care nu am mai vorbit de 25 de ani ca i-au fugarit pe cei din echipa speciala trimisa sa vada ce faceam cand eram mic. Fiecare plateste propriile greseli. Nu merita sa te bucuri cand cineva ajunge la rau. Nimic nu m-a socat mai mult decat bucuria celor care se bucurau de rau.

Alaturi de dvs putem face minuni vindecand chiar si boala asta care ne macina de ani de zile. Romania a fost lovita de acest cancer al raului.

Prea mult timp Parlamentul a fost condus de altcineva. Cat voi fi premier. nu voi vorbi in numele Parlamentului pe nici o problema. Nu voi acceptat din partea presedintelui sau alt oficial cereri care nu sunt intemeiate constitutional sau legal.

Nu cred ca a fost sincer Basescu cand a sunat la Salvare sa intrebe de starea lui Nastase. Cred ca am dreptul sa fiu om si sa am emotii si sentimente. Azi noapte, inainte de orice altceva, m-am gandit la cei doi baieti ai familiei Nastase. Si eu am copii. Noi suntem oameni politici si platim pentru greseli.

Va dati seama cum m-am simtit cand niste oameni cu care am dormit in casa sunt intrebati despre ce am facut eu rau la 9 ani. Din 2013, introducem in Constitutie si trebuie sa avem regiuni cu presedinte si consiliu regional cu atributii foarte multe de la guvernul central.

Ne pregatim pentru 1 ianuarie 2014, invatand din tot ce nu a mers bine si sperand ca o sa fim undeva printre primele locuri la absorbtie de fonduri UE. Propunerea noastra e de a merge pe actualele regiuni de dezvoltare. Judetele vor ramane ca subdiviziuni administrative. Catalin a castigat alegerile cu un program pe care il cunosc si pe care l-am garantat. Proiectele bune vor continua si va avea tot sprijinul meu. Aici si el trebuie sa fie creativ si inventiv. Proiectele majore trebuie sa fie cu fonduri UE. Tot ce tine de proiectele speciale va avea sprijinul meu.

Incepand cu colonelul Turcescu si colonelul George Flutur, vor fi verificati de minister, si daca au obtinut gradele ilegal trebuie sa raspunda.”


Intră acum și în grupul de