Aproape o padurice intreaga taiata ilegal în localitatea Moldovita, judetul Suceava

Lucrătorii Secţiei nr.14 Poliţie Rurală Vama împreună cu lucrători din cadrul ITRSV Suceava s-au autosesizat, joi dimineaţă, în jurul orelor 07:00, despre faptul că de pe un teren proprietate privată din comuna Moldovița, au fost tăiați fără drept și furați mai mulți arbori.

„La fața locului, s-a constatat că terenul pădure în cauză este proprietatea unui localnic și este situat pe raza Ocolului Silvic Moldovița, Cantonul Silvic „Polonenca”, având o suprafață de 1 hectar, iar în perioada 15 – 20 iunie au fost tăiați nemarcați un număr de 26 arbori cu un volum total de aproape 50 mc și o valoare de circa 90 de milioane de lei vechi”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, insp.princ. Gabriel Panţiru.

Cercetările efectuate de organele de ordine au stabilit că tăierea copacilor a avut loc după ce proprietarul terenului a vândut prin act notarial unui sucevean de 36 de ani, întreaga masă lemnoasă pe picior de pe suprafața respectivă. Imediat, cumpărătorul a tăiat fără drept cei 26 de arbori, iar materialul lemnos rezultat la transportat la domiciliul său și folosit în interes personal.

În cauză, s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „tăiere fără drept de arbori”.