Batrana de 82 de ani din Radauti, lasata fara pensie de o cersetoare de care i s-a facut mila


Intră acum și în grupul de

O bătrână de 82 de ani din municipiul Rădăuţi, judeţul Suceava, căreia i s-a făcut milă de o cerşetoare venită la uşa ei, a rămas fără pensia abia primită.

Conform declaraţiilor purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, insp.princ. Gabriel Panţiru, bătrâna s-a încrezut în spusele cerşetoarei şi a vrut să o ajute oferindu-i ceva de mâncare, moment în care aceasta, profitând de neatenţia victimei i-a sustras din poşeta de pe holul casei suma de 1.400 de lei.

Incidentul a avut loc pe parcursul zilei de sâmbătă, iar poliţiştii au reuşit luni să o găsească pe cerşetoarea hoaţă, fiind vorba de o tânără de 23 de ani din comuna Dorneşti, dar nu şi banii.

Tot luni, poliţiştii suceveni au fost sesizaţi de un locuitor de 52 de ani din municipiul reşedinţă de judeţ că a fost atacat în propria-i locuinţă şi tâlhărit.

Din primele cercetări efectuate de organele de ordine s-a stabilit că incidentul a avut loc în jurul orelor 06:30 când în garsoniera în care locuieşte bărbatul a dat buzna un tânăr necunoscut care prin violenţă l-a deposedat de un telefon mobil şi 100 lei ce se aflau în buzunarul unor pantaloni agăţaţi în cuier.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „tâlhărie”, pentru identificarea autorului.


Intră acum și în grupul de