Tigari si zahar de contrabanda descoperite de politisti in urma a doua perchezitii


Intră acum și în grupul de

Organele de ordine sucevene au descins luni dimineaţă, în jurul orelor 06:00, la două locuinţe particulare de pe raza comunelor Grăniceşti şi Bălcăuţi.

În urma primei percheziţii domiciliare, la casa unui bărbat de 49 de ani din localitatea Grăniceşti, poliţiştii au găsit aproape 1.200 de pachete de ţigări de contrabandă având timbru ucrainean. Întrebat de unde sunt ţigările omul a spus că acestea i-au fost aduse la domiciliu de către doi cetățeni ucraineni pe care nu-i cunoaște, în cursul zilei de vineri și urma să o păstreze până când reveneau să o ia pentru valorificare.

Potrivit Biroului de presă din cadrul IPJ Suceava, cu ocazia percheziției efectuate la domiciliul unui bărbat de 44 de ani, din comuna Bălcăuți, au fost identificați un număr de 12 saci ce conțin câte 50 kg de zahăr, care au fost ridicaţi pentru stabilirea provenienței și confiscare. „Potrivit declarației persoanei percheziționate, cantitatea de zahăr a fost transportată la domiciliu de către doi cetățeni ucraineni, de la care l-a cumpărat și urma să fie folosit în gospodărie”, ne-au comunicat sursele citate.

În ambele cazuri cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de „contrabandă”, cu autorii în stare de libertate, atât ţigările în valoare de aproximativ 10.000 de lei cât şi cele 600 de kg de zahăr au fost confiscate de poliţişti.


Intră acum și în grupul de