Politia Rutiera Suceava a fost dotata cu un autoturism TOYOTA Yaris, unul dintre cele mai sigure autoturisme pentru traficul urban

Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava este dotat, începând cu luna iulie a.c., în baza parteneriatului public-privat existent la nivel local pentru siguranţa traficului rutier, cu un autoturism marca Toyota Yaris. Potrivit directorului de vânzări de la Toyota Suceava, Răzvan Frăţianu, automobilul va fi folosit de efectivele poliţiei rutiere în activităţile destinate creşterii gradului de siguranţă rutieră pe raza judeţului Suceava.

“Autoturismul este dat în folosinţă gratuită (comodat) de TOYOTA Suceava, prin S.C. REVLACO MOTORS S.R.L. Suceava, dealer autorizat Toyota. Perioada contractului de comodat este de 6 luni cu posibilitate de prelungire. Este dotat cu mijloace corespunzătoare domeniului de activitate şi echipat conform cerinţelor muncii operative (dispozitive de avertizare optică şi acustică, inscripţionat cu însemnele specifice etc.)”, a explicat directorul de vânzări de la Toyota Suceava.

El a mai ţinut să precizeze că TOYOTA Suceava intenţionează ca în scurt timp, să vină în sprijinul Poliţiei Rutiere Suceava şi implicit al cetăţeanului şi să doneze de asemenea cu contract de comodat o unitate TOYOTA Avensis Noua Generaţie.

“Prin această iniţiativă, SERVICIUL POLITIEI RUTIERE Suceava şi TOYOTA Suceava îşi propun să contribuie la îmbunătăţirea serviciului poliţienesc, promovarea comportamentelor adecvate în trafic şi a activităţilor de educaţie rutieră ai căror beneficiari sunt membrii comunităţii sucevene”, a subliniat directorul de vânzări de la Toyota Suceava, Răzvan Frăţianu.