Bucuresteanca de 30 de ani, in stare grava la spital, dupa ce a incercat sa se sinucida inghitind somnifere

O tânără de 30 din Bucureşti a ajuns, miercuri noapte, în jurul orelor 22:00, în stare gravă la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean “Sf. Ioan cel Nou” Suceava, după ce a încercat să se sinucidă.

Până la această oră, nu se cunosc cu exactitate motivele care au condus-o pe tânără să facă un asemenea gest, dar cel mai probabil cadrele medicale merg pe ideea unei depresii pe fond nervos.

Cert este însă că bucureşteanca era foarte hotărâtă să încheie socotelile cu viaţa pentru că a înghiţit toate pastilele care le-a găsit şi în special antibiotice, calmante şi somnifere, fiind vorba despre 30 de capsule de ampicilină, nu mai puţin de 60 de tablete de extraveral, 30 de capsule cu extras de Valeriană şi Hamei şi 20 de pastile Bien Dormir.

Imediat după ce a ajuns pe mâna medicilor, tânăra a fost supusă intervenţiilor de specialitate şi spălăturilor stomacale rămânând internată în continuare sub strictă supraveghere medicală.