Intră acum și în grupul de
Potrivit datelor pe care le deţinem, acţiunea vizează destructurarea unui grup infracţional organizat, constituit din 54 de persoane, membrii grupării obţinând beneficii financiare substanţiale din comercializarea ilegală de ţigarete provenite din contrabandă.
Conform procurorilor DIICOT, liderii grupării sunt membrii familiei Petrişor, din zona Văii Jiului, care, utilizând o societate comercială pe care o deţin în localitatea Vulcan, aprovizionează întreaga zonă cu importante cantităţi de ţigarete provenind din Republica Moldova, Serbia şi Ucraina. Pentru transportul produselor din tutun, traficanţii utilizează autovehicule cu elemente de caroserie şi şasiu modificate, prin confecţionarea unor compartimente secrete, iar ţigările sunt vândute fie stradal, în zone aglomerate fie prin intermediul unor societăţi comerciale care desfăşoară activităţi de comerţ aparent legale.
Aceleaşi surse ne-au mai comunicat că prejudiciul cauzat prin activitatea infractională este estimat la suma de 2,5 milioane lei.
În urma descinderilor de vineri vor fi aduse în faţa procurorilor 50 de persoane în vederea audierilor, urmând ca după finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale în cauză.