Batrana de 82 de ani din municipiul Suceava, talharita pe cand se odihnea pe o banca din Parcul Sipote


Intră acum și în grupul de

Parcul Sipote-Cetate din municipiul reşedinţă de judeţ a fost locul unde o bătrână suceveancă de 82 de ani a devenit victima unei tâlhării, duminică, în jurul orelor 10:45, pe când se odihnea pe o bancă.

Potrivit purtătorului de cuvânt din cadrul IPJ Suceava, insp.princ. Gabriel Panţiru, femeia stătea fără nici o grijă la umbră când un tânăr necunoscut i-a smuls de la gât un lănţişor din aur.

Agresorul însă nu s-a mulţumit doar cu atât astfel că după ce a obţinut lănţişorul a prins-o pe victimă de mâna stângă sustrăgându-i o brăţară, tot din aur, iar apoi în încercarea de a-i smulge şi cerceii din ureche tânărul a rupt tricoul bătrânei care se lupta cu propriile puteri împotriva atacatorului.

În cauză, s-au dispus activităţi specifice pentru identificarea autorului săvârşirii infracţiunii de „tâlhărie” şi recuperării prejudiciului, care urmează să fi stabilit ulterior.


Intră acum și în grupul de