Intră acum și în grupul de
Potrivit datelor oferite de Biroul de presă din cadrul IPJ Suceava, incidentul a avut loc aproape de orele 11:00, când unul dintre autorii scandalului, un bărbat de 59 de ani din comuna Arbore, însoţit de concubina lui, s-a întâlnit cu un tânăr humorean de 25 de ani ce conducea un faeton, din întâmplare, pe strada Parcului din oraşul staţiune.
“Între cei doi a avut loc o discuţie contradictorie privind un eveniment petrecut în Grecia în urma cu un an, moment în care tânărul a luat din atelajul hipo un topor şi l-a lovit cu muchia în piciorul stâng pe bărbat, după care a plecat”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, insp.princ. Gabriel Panţiru.
Victima a fost transportată la Spitalul Gura Humorului, unde a fost diagnosticată cu „fractură treime distală femur stâng”, apoi a fost trimisă la Spitalul Judeţean Suceava, iar în cauză s-a întocmit dosar penal urmând a fi efectuate cercetări faţă de agresor pentru săvârşirea infracţiunii de „lovire”, iar după examinarea medico-legală se va dispune procedural.