Acasă Actualitate Furtuna de joi seară a doborât arbori și a smuls acoperișuri în...

Furtuna de joi seară a doborât arbori și a smuls acoperișuri în județul Suceava. Intervenții ISU la Salcea, Râșca, Ciumârna și Moara


Intră acum și în grupul de

Pe fondul manifestării fenomenelor meteo periculoase, asociate avertizării cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, pompierii militari și lucrătorii serviciilor voluntare pentru situații de urgență au intervenit joi seara pe raza localităților Salcea, Râșca și Ciumârna pentru îndepărtarea unor arbori doborâți pe carosabil.

Salvatorii suceveni au acționat, de asemenea, în comuna Moara, unde vântul puternic a smuls învelitoarea din tablă a acoperișului unei case de locuit.

Pompierii militari suceveni au îndepărtat de pe carosabil, un arbore căzut pe drumul spre Aeroport din localitatea Salcea.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime. O parte din misiuni au fost finalizate, iar forțele de intervenție rămân mobilizate până la terminarea operațiunilor de îndepărtare a efectelor negative ale furtunii.

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, locotenent-colonel Alin Găleată, a precizat că instituția va reveni cu informații în funcție de evoluția situației operative.

Județul Suceava se află până la ora 23:00 sub avertizare cod portocaliu de intensificări ale vântului cu vijelii puternice (rafale de 70-90 km/h), averse torențiale importante cantitativ, grindină de medii și posibil mari dimensiuni (2-4 cm) și descărcări electrice. În intervale scurte de timp, cantitățile de apă pot ajunge la 25-40 l/mp, izolat peste 50 l/mp.


Intră acum și în grupul de