Targul „Alimenta Traditional” si-a deschis portile, in parcarea Shopping City Suceava

Atât locuitorii judeţului Suceava, cât şi cei din localităţile învecinate, care doresc să mănânce produse alimentare sănătoase, dar mai ales tradiţionale, sunt aşteptaţi să vină pe parcursul weekend-ului în parcarea Shopping City Suceava din municipiul reşedinţă de judeţ.

Aici, pe parcursul zilei de vineri, în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor locale şi judeţene, precum şi a organizatorilor evenimentului, a avut loc deschiderea oficială a ediţiei din acest an a Târgului „Alimenta Tradiţional”, care reuneşte 40 de expozanţi.

Oferta este una pe măsură şi încearcă să satisfacă şi gusturile celor mai pretenţioşi dintre vizitatori şi cumpărători, plecând de la şunculiţa ţărănească şi caltaboşi până la cozonaci, produse lactate (caş, urdă, brânză de burduf în coajă de brad), prăjituri de casă sau băuturi autohtone.

Nu au fost uitate nici celelalte produse 100% naturale, după cum se laudă atât organizatorii cât şi producătorii, fiind vorba aici de păstrăv în cobză, cârnaţii de casă, slănina afumată, toba, muşchiul împletit, pastrama şi cârnăciorii de oaie sau atât de îndrăgitele dulciuri, mai ales de micii consumatori.

Târgul oferă, totodată, şi delicioase produse de panificaţie şi patiserie (cozonaci de casă cu stafide şi rahat, sărăţele, covrigei săraţi cu chimen, ciocolată de casă, salam de biscuiţi, plăcinte, gogoşi tradiţionale, nuga, dulciuri de casă naturale, poale în brâu, prăjituri de casă, cornuleţe cu magiun, torturi tradiţionale). Pe lângă acestea, vizitatorii vor putea achiziţiona ceaiuri, tincturi, siropuri, alifii, produse bio, pernuţe terapeutice, comprese, săculeţi cu plante, suplimente nutritive, condimente bio, dar şi produse apicole (miere de albine, lăptişor de matcă, polen).

Sub sloganul “E timpul să mâncăm tradiţional!” manifestarea, organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Suceava în parteneriat cu CJ Suceava şi Shopping City, este deschisă tuturor doritorilor până duminică inclusiv între orele 10:00 – 19:00.