Adrian Graur, distins cu titlul „Profesor Emerit” al Universitatii „Stefan cel Mare” Suceava


Intră acum și în grupul de

Senatul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava a acordat, miercuri, titlul de PROFESOR EMERIT prof. univ. dr. ing. Adrian GRAUR pentru contribuţia excepţională adusă prestigiului naţional şi internaţional al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, pentru vocaţia de formator şi creator de şcoală, pentru identitatea inconfundabilă conferită ALMEI MATER SUCEVENSIS, informează într-un comunicat de presă, purtătorul de cuvânt al instituţiei sucevene de învăţământ superior, lect. Aurora Adina Ignat.

“Prin acordarea titlului de Profesor Emerit întreaga comunitate academică suceveană îi recunoaşte şi celebrează dăruirea şi responsabilitatea, stăruinţa şi pasiunea, forţa şi spiritul novator angrenate în scopul afirmării, consolidării, dezvoltării şi modernizării învăţământului superior sucevean.

Profesorul Adrian Graur este un deschizător de drumuri, un modelator de destine şi un susţinător al adevăratelor valori. Generaţii întregi de studenți, masteranzi, doctoranzi văd în Domnia Sa magistrul, mentorul, spiritul novator extraordinar sub a cărui îndrumare atentă şi răbdătoare s-au transformat în caractere puternice personalități ale comunităţii locale, naţionale şi mondiale.

Datorită strălucitei sale activități manageriale din ultimele două decenii, devenită punct de reper în învățământul superior naţional și internațional, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava a cunoscut o dezvoltare fulminantă, cetatea suceveană a ştiinţei şi cunoaşterii dezvoltându-se exponenţial.

Ne dorim să putem evolua pe căile inovatoare deschise de Domnia Sa, la acelaşi nivel de performanţă, să putem împlini viziunea sa integratoare şi să îi oferim satisfacţia rodniciei unei munci de o viaţă.

Întreaga comunitate academică îi mulţumeşte şi speră să aibă parte şi în continuare de îndrumare pentru găsirea soluţiilor viabile care să menţină Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava în sistemul European şi universal de valori”, arată purtătorul de cuvânt al USV, în comunicatul de presă.


Intră acum și în grupul de