Acasă Actualitate Acțiune cu efective mărite de poliție în comuna Arbore: 52 de sancțiuni...

Acțiune cu efective mărite de poliție în comuna Arbore: 52 de sancțiuni contravenționale și sute de persoane verificate


Intră acum și în grupul de

Duminică, 9 august 2026, în intervalul orar 07:00 – 13:00, Serviciul Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava a organizat și desfășurat o acțiune cu efective mărite pe raza comunei Arbore. Potrivit Poliției Județene Suceava, intervenția a vizat prevenirea infracționalității stradale, combaterea migrației și a faptelor cu violență, precum și verificarea respectării regimului legal privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor.

La acțiune au participat 4 lucrători de la Serviciul Ordine Publică, 7 polițiști din cadrul Postului de Poliție Solca, Postului de Poliție Arbore și Postului de Poliție Poieni-Solca, 4 lucrători din Poliția Municipiului Rădăuți (un agent de siguranță publică și trei lucrători rutieri) și 8 jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava. Din partea Primăriei Comunei Arbore a fost prezent primarul Vasile Dan Tiperciuc, împreună cu trei angajați desemnați să însoțească forțele de ordine în cătunele și zonele frecventate de cetățeni de etnie romă.

În urma controalelor efectuate pe segmentul stradal și în zonele cu risc identificate, au fost legitimate 348 de persoane, s-au realizat 10 controale corporale, 45 de autovehicule au fost verificate, 12 persoane au fost testate cu etilotestul, iar 346 de verificări au fost făcute în bazele de date. Zece persoane au fost avertizate verbal pentru că locuiau fără forme legale, conform OUG 97/2005.

Polițiștii au aplicat 52 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 14.542,5 lei. Din acestea, 43 au vizat încălcări ale regimului rutier (OUG 195/2002), în valoare de 12.542,5 lei, iar 9 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor privind evidența populației (OUG 97/2005), în valoare de 2.500 lei.

Printre cazurile constatate se numără:

  • Un bărbat de 45 de ani, domiciliat în Vicovu de Sus, a fost legitimat pe strada Stelian Gruia. În urma interogării în aplicația e-Dac a rezultat un HIT pozitiv conform art. 34 din Regulamentul UE 2018/1862 (persoană căutată în vederea participării la o procedură judiciară). Jandarmii au completat proces-verbal de depistare, iar polițiștii din Solca l-au sancționat cu 1.000 de lei pentru că locuia fără forme legale pe raza comunei Arbore.
  • O femeie de 67 de ani, domiciliată în comuna Orțișoara, sat Călacea, județul Timiș, a fost identificată pe strada Splaiul Solcii. Aceasta a declarat că locuiește fără forme legale în Arbore și a primit o amendă de 500 de lei.
  • O femeie de 26 de ani, cu domiciliul în comuna Șcheia, a fost depistată pe strada Dealul Țapului. Locuia fără forme legale de mai mult de 15 zile și a fost sancționată cu 500 de lei.
  • Un bărbat de 52 de ani, domiciliat în comuna Arbore, a prezentat pe strada Ghiocelului o carte de identitate cu termenul de valabilitate expirat și a fost sancționat conform OUG 97/2005.
  • În satul Clit, pe strada Gheorghe Cozorici, o femeie de 22 de ani a fost sancționată cu 1.000 de lei pentru că nu solicitase emiterea unui nou act de identitate după pierderea cărții de identitate.

Acțiunea a făcut parte din planul aprobat de comanda Inspectoratului de Poliție Județean Suceava și a vizat creșterea siguranței publice pe raza localității Arbore.


Intră acum și în grupul de