Doi pusti din Scheia le dau dureri de cap politistilor. Vezi aici despre ce este vorba


Intră acum și în grupul de

Doi puşti din localitatea Şcheia, judeţul Suceava, le dau mari bătăi de cap organelor de poliţie din cauza legislaţiei aflate în vigoare.

Prinşi de mai multe ori furând prin smulgerea banilor din mâinile persoanelor bătrâne sau neatente, minorii au fost interogaţi, li s-au întocmit dosare penale, dar nu pot fi trimişi după gratii deoarece, potrivit legii, au vârsta prea mică.

Potrivit Biroului de presă din cadrul IPJ Suceava, ultima ispravă a celor doi a avut loc pe parcursul zilei de joi, în jurul orelor 15:30, când un sucevean de 54 de ani, aflându-se în calitate de pieton prin faţa unui hotel din municipiul reşedinţă de judeţ a rămas fără 200 de lei, după ce, într-un moment de neatenţie, doi copii i-au smuls banii din mână şi au fugit.

În urma măsurilor întreprinse de polițiști, a fost identificat unul dintre autori, o fată de 12 ani, care a recunoscut că fiind împreună cu un băiat de 11 ani din aceeaşi localitate au furat banii.

Acum organele de poliţie încearcă prinderea băiatului la care au rămas banii, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „furt calificat”.


Intră acum și în grupul de