Judecătoria Suceava a decis, pe 21 august 2026, înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu controlul judiciar, pe o durată de 60 de zile, pentru primarul comunei Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, trimis în judecată pentru violență în familie, lovire sau alte violențe și două infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal. Miercuri, 26 august, Tribunalul Suceava a respins, ca nefondată, contestația Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, iar soluția a rămas definitivă.
Inculpatul, Reziuc Radu Constantin, se afla în arest la domiciliu din 2 martie 2026, măsură dispusă de Tribunalul Suceava. Judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Suceava a constatat legalitatea acestei măsuri, dar a respins cererea de revocare a arestului la domiciliu. În schimb, a admis cererea de înlocuire a măsurii cu controlul judiciar.
Pe durata controlului judiciar, Reziuc trebuie să se prezinte în fața judecătorului și a instanței ori de câte ori este chemat, să anunțe imediat schimbarea locuinței și să se prezinte la Secția 8 Poliție Rurală Adâncata, conform programului de supraveghere. I s-a interzis să părăsească județul Suceava fără încuviințarea instanței, să se apropie la mai puțin de 100 de metri de persoanele vătămate, să comunice, direct sau indirect, cu doi martori și să dețină, să folosească sau să poarte arme.
Instanța i-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor, se poate reveni la arestul la domiciliu sau se poate dispune arestarea preventivă.
Parchetul a contestat încheierea din 21 august. Tribunalul Suceava a respins contestația ca nefondată.
Intră acum și în grupul de






