Acasă Actualitate A început asfaltarea DJ 176 Vama–Moldovița. Gheorghe Șoldan: „Încă o promisiune pe...

A început asfaltarea DJ 176 Vama–Moldovița. Gheorghe Șoldan: „Încă o promisiune pe care o ducem la capăt”

Consiliul Județean Suceava a început asfaltarea drumului județean DJ 176, pe tronsonul Vama–Frumosu–Vatra Moldoviței–Moldovița. Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, s-a deplasat miercuri după-amiază, 26 august 2026, la fața locului, pentru a verifica stadiul lucrărilor.

Este vorba despre aproximativ 17 kilometri care nu au mai fost asfaltați integral din perioada 2012–2014. Drumul deservește aproape 18.000 de locuitori și este folosit și de turiștii care merg la Mănăstirea Moldovița sau la mocănița de pe traseul Moldovița–Argel.

„Un drum ignorat de administrațiile anterioare, deși deservește aproape 18.000 de locuitori și este tranzitat de turiștii care merg la Mănăstirea Moldovița sau la mocăniță, pe traseul Moldovița–Argel”, a transmis Gheorghe Șoldan.

În prima etapă au fost reparate gropile și porțiunile în care drumul cedase, inclusiv prin refacerea terasamentului, acolo unde a fost nevoie. De săptămâna aceasta a început asfaltarea completă a celor 17 kilometri, dinspre Moldovița spre Vama.

„Dacă vremea ține cu noi, lucrările se vor încheia în două-trei săptămâni. Încă o promisiune pe care o ducem la capăt”, a adăugat președintele Consiliului Județean Suceava.


Intră acum și în grupul de