Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfințitul Calinic, a transmis un decalog pentru începutul anului bisericesc, care în calendarul ortodox începe la 1 septembrie.

Ierarhul îndeamnă credincioșii să pornească noul an liturgic cu o rugăciune spusă cu credință, cu o lumânare aprinsă în tăcere și cu un gest de milostenie făcut din inimă.
Decalogul cere ca ritmul sărbătorilor să devină busola vieții, nu măsura lumii, ci Evanghelia. Anul bisericesc este prezentat ca o întoarcere în timpul Creatorului și ca recunoașterea că omul a fost creat, chemat și iubit de Dumnezeu.
ÎPS Calinic vorbește despre iertare: să iertăm pe cei care ne-au rănit și să cerem iertare celor pe care i-am greșit, ca să facem pace cu trecutul. Citirea Sfintei Scripturi, milostenia față de aproapele, viața curată și respectul față de cele sfinte sunt așezate alături de sărbători.
Anul liturgic este descris ca o călătorie cu Hristos, de la Naștere la Botez, de la Schimbarea la Față la Înviere și de la Înălțare la Pogorârea Duhului Sfânt. Fiecare zi, spune arhiepiscopul, trebuie sfințită și nu irosită, pentru că este scară spre cer.
Mesajul se încheie cu îndemnul de a rămâne în Biserică: prin Nașterea Domnului renaștem, prin Cruce murim păcatelor, prin Înviere înviem în har.
- Începe anul bisericesc cu Dumnezeu, cu o rugăciune spusă cu credință, cu o lumânare aprinsă în tăcere, cu un gest de milostenie făcut din inimă.
- Fă din calendarul liturgic busola vieții tale, trăiește ritmul timpului ca pe o respirație a harului și nu te măsura cu lumea, ci cu Evanghelia.
- Ancorează-ți mintea în veșnicie și în prezența lui Dumnezeu, fiindcă anul bisericesc este o întoarcere periodică în timpul Ziditorului a toate, dar și momentul recunoașterii că ai fost creat, chemat și iubit de El.
- Alege calea iertării, iartă pe cei care te-au rănit, cerându-le iertare celor cărora le-ai greșit, fă pace cu trecutul și astfel vei păși din nou în lucrarea harului.
- Sfințește numele lui Dumnezeu prin citirea Sfintei Scripturi, pentru că acolo unde cuvântul lui Dumnezeu prinde rădăcini, și viața începe să rodească.
- Caută chipul lui Dumnezeu în aproapele tău, știind că anul bisericesc este țesut nu doar din sărbători, ci și din faptele tale de milostenie, ca dovezi ale unei iubiri concrete.
- Viețuiește curat, cu evlavie și respect față de cele sfinte, căci începutul de an liturgic, sfințit prin Liturghie, este momentul în care ochii inimii trebuie deschiși spre Dumnezeu.
- Trăiește anul bisericesc ca pe o împreună-călătorie cu Hristos: de la Naștere la Botez, de la Schimbarea la Față la Înviere și de la Înălțare la Pogorârea Duhului Sfânt.
- Începe ziua cu Dumnezeu, sfințește timpul și nu-l irosi, înțelege clipa ca parte din calendarul mântuirii, în care fiecare zi este scară spre cer.
- Rămâi în Biserică, întrucât anul liturgic este chipul tainic al unei vieți în care renaștem, prin Nașterea Domnului, murim păcatelor, prin Cruce, și înviem în har, prin Înviere.
† Calinic,
Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților
#anBisericesc #IPSCalinic #ArhiepiscopiaSucevei #Suceava #Bucovina #1septembrie #Ortodoxie
Intră acum și în grupul de





