Intră acum și în grupul de
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, slt. Marian Ruscan, pompierii fălticeneni au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă încadrate cu un ofiţer şi nouă subofiţeri după ce în jurul orelor 17:00, au fost chemaţi în ajutor pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o magazie de materiale, aparţinând şcolii din localitatea Cornu Luncii.
La sosirea echipajelor la locul intervenţiei, ardeau acoperişul magaziei pe o suprafaţă de 90 mp şi materialele depozitate în interior, cu pericol de propagare la două clădiri învecinate şi la o parcelă de porumb.
Cercetările efectuate au stabilit că drept cauză a incendiului a fost o scânteie de la un foc lăsat nesupravegheat. După mai bine de două ore, de luptă cu flăcările incendiul a fost stins fără a se înregistra victime omeneşti.