Acasă Actualitate Viceprimarul Dan Ioan Cușnir: „Suceava se schimbă! Suceava se vindecă!” – aproape...

Viceprimarul Dan Ioan Cușnir: „Suceava se schimbă! Suceava se vindecă!” – aproape 600 de bănci noi la scările de bloc

Viceprimarul municipiului Suceava, Dan Ioan Cușnir, a transmis un mesaj public în care face un bilanț al ultimilor 18 ani de activitate politică și administrativă, acuzând fosta conducere Lungu-Harșovschi că a tratat cu dispreț nevoile seniorilor și ale locuitorilor din cartiere. El a prezentat, ca exemplu concret, starea băncilor de la scările de bloc, pe care le consideră un indicator al modului în care administrația se raportează la oameni.

„De 18 ani mă lupt cu Lungu și Harșovschi pentru ca Suceava să devină un oraș în care să implementăm reguli care să ducă la ordine, reguli egale pentru toți. De multe ori, în luptele pe care le-am dus cu acoliții și camarilele acestor doi gropari ai Sucevei am fost singur. Nu regret nimic”, a scris viceprimarul. El a adăugat că de aproape doi ani nu mai este singur, având un camarad cu care privește în aceeași direcție și ia deciziile corecte pentru cei mulți – cu referință la primarul Vasile Rîmbu.

Cușnir a amintit sloganul fostei administrații „Dezvoltare de la fiecare scară de bloc”, pe care îl consideră o păcăleală. „Nu știm cum a arătat dezvoltarea de la fiecare scară de bloc. În schimb știm cum au arătat băncile din fața fiecărei scări de bloc, știm bătaia de joc cu care i-au tratat pe seniorii Sucevei, pe cei care aveau nevoie de locuri de odihnă sau de socializare în fața blocului”, a precizat el, anexând zeci de fotografii comparative cu bănci din perioada Lungu-Harșovschi și din mandatul actual.

Viceprimarul a subliniat că băncile nu sunt un detaliu minor de mobilier stradal, ci un element important pentru viața de cartier. Anul trecut administrația a amplasat 160 de bănci, în 2026 au fost montate 320, iar lucrările continuă cu cel puțin încă 110, acolo unde oamenii le solicită. „Pentru că asta am promis, să fim aproape de oameni și de nevoile lor!”, a încheiat Cușnir.

„Suceava se schimbă și se vindecă”, este concluzia mesajului viceprimarului.

#Suceava #PrimariaSuceava #DanCusnir #VasileRimbu #Banci #Cartiere #AdministratieLocala


Intră acum și în grupul de