Intră acum și în grupul de
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, poliţiştii au fost sesizaţi luni, la câteva miunute de la producerea furtului, despre faptul că între orele 14.40 – 15.30, persoane necunoscute au sustras o sumă de bani dintr-un autoturism ce se afla parcat în faţa unui imobil de pe strada Zamcei din municipiul Suceava.
„Fiind examinat autoturismul, s-a constatat că sistemul de închidere de la portiera dreapta faţă prezenta urme de forţare, iar din interior, din torpedoul autoturismului se reclamă furtul sumei de 11.800 lei (bani obţinuţi din încasările efectuate în ziua curentă, conform bonurilor fiscale şi chitanţelor eliberate în acest sens)”, arată sursa citată.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului.