Trei minori surprinsi de fratele proprietarului pe cand furau de zor din casa acestuia




Trei minori au fost suprinşi sâmbătă după-amiază pe când furau de zor dintr-o locuinţă particulară de pe raza localităţii Şcheia, judeţul Suceava. Micii spărgători au fost găsiţi în plină activitate de fratele proprietarului imobilului, venit în vizită.

Potrivit Biroului de presă din cadrul IPJ Suceava, locuinţa în care cei trei au dat spargerea este situată în cătunul de romi din zona „Pe Deal” a satului Șcheia iar când fratele victimei a trecut pe acolo i-a găsit pe un băiat de 10 ani din oraşul Gura Humorului şi alţi doi fraţi de 6 şi respectiv 8 ani, din municipiul reşedinţă de judeţ, în timp ce încărcau în saci din rafie obiecte de lenjerie și de îmbrăcăminte.

La spargere a mai participat şi o a patra persoană, un minor din localitate, de 12 ani care nu a fost identificat la faţa locului dar împreună cu care minorii furaseră cu puţin timp înainte mai multe obiecte de uz casnic, oale, tigăi, tacâmuri, veselă și două covoare.

Din fericire prejudiciul a fost recuperat în totalitate iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunii de furt calificat, urmând a se dispune procedural.

loading...