Grav accident rutier, soldat cu un mort si 16 raniti, la iesirea din Stroiesti, judetul Suceava

Un grav accident de circulaţie a avut loc luni dimineaţă, pe DN 17, în zona localităţii Stroieşti, judeţul Suceava. Potrivit datelor pe care le deţinem, incidentul rutier s-a petrecut în jurul orelor 07:10, în accident fiind implicat un microbuz plin cu călători şi o autocisternă.

„Pompierii detaşamentului Suceava s-au deplasat la locul evenimentului cu modulul SMURD, autospeciala de descarcerări grele şi o autospecială de lucru cu apă şi spumă, iar Serviciul de Ambulanţă Suceava a intervenit cu 8 ambulanţe. După sosirea la locul evenimentului, s-a constatat că un număr de 7 persoane erau încarcerate, iar alte 10 persoane erau rănite în urma coliziunii”, ne-a declarat şeful ISU Suceava, col. Ion Burlui.

Imediat după sosirea echipajelor de prim ajutor, s-a trecut la descarcerarea victimelor rămase între fiarele contorsionate ale microbuzului, în acelaşi timp acordându-se primul ajutor medical celorlalte victime.

Cercetările efectuate organele de poliţie din cadrul Biroului Rutier Suceava, au dus la concluzia că vinovat de producerea accidentului este conducătorul auto al autocisternei, un bărbat de 39 de ani, care, în timp ce conducea autoutilitara ce tracta o semiremorca în direcţia de mers Suceava – Gura Humorului, într-o curbă la dreapta, în pantă, nu a adaptat viteza de deplasare la carosabilul umed, intrând în coliziune laterală cu partea stângă spate a cisternei cu un microbuz de transport persoane condus de un şofer în vârstă de 34 de ani din municipiul reşedinţă de judeţ, care circula din sens opus.

Din păcate, în urma accidentului, unul dintre pasagerii microbuzului lovit, un tânăr de doar 19 ani din comuna Ciprian Porumbescu, a decedat pe loc, iar alti 16 au suferit diferite leziuni. Dintre călători, 14 au fost transportaţi la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean Suceava pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate, doar şase dintre pacienţi rămânând internaţi în unitatea medicală.

Preţ de ore bune, circulaţia rutieră a fost deviată în zonă pe o variantă ocolitoare până la finalizarea intervenţiei.

„Dată fiind amploarea şi consecinţele evenimentului, cu aprobarea prefectului judeţului, Florin Sinescu, inspectorul şef al ISU Suceava a pus în aplicare „Planul roşu” de intervenţie pentru mobilizarea în timp util a resurselor Serviciului Judeţean de Ambulanţă si ale SMURD la faţa locului, şi „Planul alb” la nivelul Spitalului Judeţean Suceava, în scopul creşterii capacităţii de preluare a victimelor”, ne-au mai declarat sursele citate.

Conducătorul autoutilitarei a fost verificat cu aparatul etilotest rezultând valoarea de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Judeţean Suceava unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt acum continuate de poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Suceava în vederea clarificării tuturor cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului fiind solicitată o anchetă şi din partea ARR Suceava pentru a se stabili dacă cele două mijloace auto respectau legislaţia în vigoare.

loading...